Cu toții ne dorim să fim mai productivi. Dar, cum poți realiza acest lucru când sarcinile tot se adună, ultimul episod din serialul tău preferat tocmai a apărut și ai o avalanșă de e-mailuri, mesaje și notificări care îți distrag atenția?

Este destul de limpede că toate acele distrageri trebuie eliminate. Mai ales dacă s-a ajuns în punctul în care acele activități mai mult te încurcă decât te ajută. Desigur, este foarte ușor să o spunem, dar atunci când vine vorba de practică, cam șchiopătăm.

De aceea, principiul lui Pareto poate fi micul nostru ajutor. Totuși, în acest context nu vorbim de structura clasică a sa, ci ne referim la principiul Pareto invers 3x: 1% hoț de timp, îți poate fura 50% din timp.

În acest episod, împreună cu fiul meu, Andreas, îți explicăm ce înseamnă Principiul Pareto invers și cum poate fi aplicat astfel încât să îți învingi hoții de timp, să îți crești productivitatea și, implicit performanțele.

0:00 Intro

1:20 Ce este Principiul Pareto invers și cum se aplică

4:40 Exemple, exemple, exemple

18:40 Provocarea 1440

1. Analizează, identifică și îndepărtează pe rând hoții de timp.

 .


Până săptămâna viitoare, îți urez să dai valoare mare timpului tău!

REMUS BĂLAN,

Autorul cărții Nu mânca broasca!

Autorul Newsletterului 1-2-1

Gazda podcastului 1440 de minute

Creatorul programului TIME K.I.S.S.

Versiunea video a podcastului

1000 Caractere ramase


­