Este foarte probabil ca și tu să ai în viața ta oameni care au tendința de a abuza de ele.

Eu îi numesc "parașutiști", "colindători" sau "apocaliptici".

• „Parașutiștii” sunt acele persoane care îți aterizează în cap fix când ai tu treabă și te scot din ale tale ca să le rezolvi pe ale lor;
• „Colindătorii” sunt un soi de parașutiști care fac asta în mod regulat;
• „Apocalipticii” sunt acele persoane care, atunci când văd luminița de la capătul tunelului, spun că este trenul – mai rău este că încearcă să te convingă și pe tine că vine trenul.

Toți îți distrag atenția de la scopul tău. Nu le pasă decât de propriile agende și, dacă le permiți, îți vor da programul peste cap. Îți vor irosi timpul și energia cu activități care sunt esențiale pentru ei, dar nu sunt esențiale pentru tine.

Am pățit-o și eu de... nici nu mai știu câte ori...

Ceea ce făceam înainte era să sar în ajutorul lor.

Şi răspundeam solicitărilor, întrebărilor, părerilor, chiar bârfelor...

Băiat politicos… mi-era jenă să îi resping. Aveau oamenii o problemă și simțeam că așa îi ajut.

Lăsam totul baltă şi mă angrenam în discuţie.

Apoi îmi lua 5 – 20 de minute să reintru în flux, aceasta după ce terminam discuţia sau soluţionarea problemei „paraşutistului”, "colindătorului", "apocalipticului"... după caz.

Iar asta m-a costat. Uneori foarte scump...

Până într-o zi când am spus: STOP!

Acum răspund respectuos că îl pot ajuta după ce finalizez ceea ce fac, peste 2 zile, să zicem... Glumesc, desigur, de fapt îi spun: peste 3 zile... :)

Mă asigur că cel care m-a întrerupt înţelege că ceea ce fac este important pentru mine şi mă pot ocupa de problema sa numai după ce termin sarcina la care lucrez.

Dacă insistă, mă ridic de la birou, îl iau de braţ şi ieşim împreună din birou, spunându-i că tocmai am puţină treabă. Apoi reintru în birou şi închid uşa, lăsându-l afară. Pare nepoliticos. Dar întreb: este, oare, mai politicos din partea sa să se „paraşuteze” la mine în birou şi să nu înţeleagă că am treabă?

La telefon este mai simplu: "îmi cer scuze, tocmai sunt chemat să..." sau "mă sună cineva de la care aștept apelul ăsta..." (asta dacă cumva ajung să răspund)... Înțelegi tu ce vreau să spun.

A treia variantă, cea mai eficientă conform experienţei mele, este să îl întreb dacă are treabă. Indiferent ce răspunde îi spun că (şi) eu am, apoi îl rog ca atâta timp cât eu mă ocup de treaba lui, el să se ocupe de treaba mea. În 99% dintre cazuri fuge mâncând pământul, în 1% nu înţelege nimic din ce îi explic că are de făcut şi se lasă păgubaş.

Pentru preîntâmpinarea „paraşutării”, dacă lucrezi într-un birou cu ușă, recomand cu tărie folosirea cartonaşelor de tipul Do not disturb, ca la camerele de hotel. Am văzut că au apărut astfel de semne special create pentru birourile din spaţiile deschise. Adaugă un „mulţumesc pentru înţelegere” şi totul va fi OK.

Pentru spaţiile deschise sau unde se lucrează în cubicule, mai eficiente (pentru că se văd de departe) sunt baloanele umplute cu Heliu, inscripţionate cu mesaje haioase, dar relevante, care îi informează pe ceilalţi că tu eşti „Man@work”. La început poţi părea sărit un pic de pe fix, însă colegii se vor obişnui cu acest obicei şi îl vor respecta. Mai mult, îl vor practica şi ei pentru că este eficient... Am pățit-o :)

Iar dacă lucrezi de acasă, e mai simplu: cât lucrezi pune telefonul pe Silent sau modul avion.

Acum să îți spun câteva idei și despre "apocaliptici".

Reiau definiția de mai sus: „apocalipticii” sunt acele persoane care şi atunci când văd luminiţa de la capătul tunelului, spun că este trenul.

Sunt acele persoane care te descurajează continuu: „bine că te-ai găsit tu să schimbi lumea”, „nu au reuşit alţii mai deștepţi şi o să reuşeşti tu” etc.

Sunt acele persoane care critică tot, nu pentru că au agrumente, ci pentru că pot să o facă, doar au gură, nu?

Sunt acele persoane care… ai prins ideea!

Din politeţe îi ascultam. Şi cu cât îi ascultam mai mult, cu atât veneau mai des. Paratrăznet eram, nu alta!

Apoi mi-am dat seama că îmi fură energia, că mă încarcă negativ. Şi mai rău este că îmi furau timpul, adică viaţa! Prin urmare am luat decizia de a mă lepăda de ei.

Acum când dau peste un „apocaliptic” îmi amintesc subit că am o treabă urgentă de făcut, apoi aranjez lucrurile în aşa fel încât să nu ne mai întâlnim.

Mai rău este când „apocalipticul” este cineva apropiat, o rudă. Am şi eu partea mea de astfel de persoane. Petrec cât mai puţin timp împreună cu ei şi discutăm numai chestiuni generale, fără să intru în contradicţie. Părerile contrare îi alimentează, iar când nu răspund provocărilor se întâmplă ca în cazul unui foc rămas fără oxigen, se stinge.

Caut în permanenţă compania oamenilor cu atitudine constructivă, a celor de la care am ceva de învăţat, a oamenilor care îmi pot deveni mentori.

De-a lungul anilor mi-am schimbat cercurile interne (profesional şi personal) de mai multe ori, acum petrec mult timp cu oameni mai deştepţi decât mine.

Aminteşte-ţi vechile zicale: „când stai cu măgarii, înveţi să ragi” şi „când eşti cel mai deştept din cameră, te afli în camera greşită”. Schimbă-ţi cercul de apropiaţi, stai cu oamenii care te ajută să îţi creşti nivelul de excelenţă şi potenţialul.

Să nu mă înțelegi greșit, nu spun că nu ar trebui să îi ajutăm niciodată pe ceilalți. Dar fă-o în condițiile tale.

Când oamenii fac astfel încât problemele lor să devină problema ta, nu îi ajuți. Ci îi îndreptățești în ceea ce fac. Sau popular spus, le dai apă la moară.

Odată ce îți asumi problemele lor, le răpești abilitatea de a și le rezolva singuri.

Așa că: